Cel mai iubit dintre pământeni

Petrini, filozof de profesie, e ridicat de Securitate, din pasnicul sau camin, si supus anchetei, din cauza unei scrisori interceptate pe care unul dintre fostii sai colegi de faculatate o incheia cu un banc stupid, schimbat frecvent intre ei: “Astept ordonante”. Experienta de detinut in universul concentrationar si apoi intre zidurile la fel de inchise, ale “libertatii” ii largesc eroului orizontul filozofic.
“Un filosof nu e filosof ca se ocupa de filosofie asa cum bacanul traieste prin bacanie. Definita printr-o viziune mai ampla asupra existentei, conditia filosofului putea fi vizualizata cinematografic si printr-un gest, un detaliu comportamental revelator, nu prin emfaticul: “Eu, Petrini, sunt filosof ! Pot dovedi cu martori…” asa cum a procedat realizatorul. Nu se simte nicaieri, in filmul care se pretinde inspirat de romanul lui Preda – nici inaintea detentiei, nici in episoadele acestuia, nici dupa – detasarea gandirii filosofului in fata nimicniciei umane si a complexitatii cursului istoriei, fie si a mizeriilor diurne pe care le invinge, indurandu-le. Daca omul “vizitat de idée” de care vorbea scriitorul lipseste din film, cel mai putin vinovat e interpretul lui Petrini (Iordache), intemnitat intr-un rol monocord, de nedreptatit candid. Mult mai bun, mai spectaculos, anchetatorul Dinica. Consultant literar al proiectului: Ion Cristoiu. E prima oara in istoria cinematografiei cand se face vorbire de un “consultant literar”. Filmul ar fi avut nevoie de un… “consultant cinematografic”!” (Tudor Caranfil).